New me:)

"

I'm not a lucky person, but I must have done something really right to deserve what I have!"

E sentimentul ala pe care il vanez cu disperare, pe care as vrea sa il pot opri cumva in interiorul meu si sa nu il mai las sa plece niciodata. E starea de beatitudine pe care nu as schimba-o pentru nimic.

Sunt fericita. Traiesc fiecare zi la maxim, si realitatea chiar e mai buna decat cele mai frumoase vise pe care le-am avut vreodata. Am tot ce mi-as putea dori. Si acest lucru ma face sa pretuiesc viata asa cum e ea, sa traiesc intens fiecare clipa.

Este el. Singurul care m-ar putea face pe deplin fericita vreodata, cel care ma rasfata in fiecare moment, chiar si de la distanta, cel care imi sopteste cuvinte dulci si care are grija de mine cand nimeni altcineva nu o face. Il iubesc cu tot ce sunt. Si o stie. Ma iubeste tot mai mult cu fiecare zi ce trece. Si o stiu.

Zambesc. Niciodata nu am privit fericirea cu ochi lacomi, dar acum, acum ca este a mea, sunt gata sa lupt pentru a o pastra cat mai mult...

Si este ea... Ea, acea sala in care intreaga mea viata parca se schimba... Devine neinsemnata, toti oamenii pe care ii iubesc si la care tin apar ca umbre in momentul in care intru in acel loc... Acolo viata se masoara in secunde si fiecare actiune lasa cicatrici si urme. Acolo ca vreau sa revin pentru tot restul vietii, vreau sa traiesc fiecare clipa din acel loc, sa savurez fiecare moment, fiecare izbanda, sa ma bucur de fiecare situatie in parte, sa accept orice provocare. Desi imi tremura inima de emotie si bucurie de fiecare data cand intru in acel loc, imi controlez trairile si le canalizez spre lucrurile productive pe care le am de facut. Inca invat...

Ma privesc in oglinda.

Nu o recunosc pe femeia care imi zambeste satisfacut.

Candva era o fetita, o fetita care visa cu ochii deschisi la viitor.

Azi, e o femeie care isi traieste prorpiul vis."

Incoerenta [19 iulie 2010]

In sfarsit simt cu adevarat ca se apropie... Se apropie asa cum se apropie ceva care astepti cu nerabdare sa se intample, timpul trece lent, iti zambeste sotios, stiind ca in adancul sufletului ai da orice sa il faci sa se grabeasca, iar apoi, pe ultima suta de metri, o ia la sanatoasa si toate se petrec atat de repede incat uneori nu realizezi cum s-au desfasurat lucrurile. Asa se apropie acum si pentru mine... Mai sunt 2 zile... Doua zile care pana acum mi s-ar fi parut lungi cat o vesnicie, 2 zile pline de emotii, de intrebari si fara raspunsuri, 2 zile pline...si atat.

Dar acum stiu ca vor trece repede. Foarte repede. poate prea repede. Emotiile se vor dizolva sub presiunea timpului neiertator, vor fi imprastiate in sapte zari de forta evenimentelor si inainte sa realizez ce se intampla cu adevarat, voi fi trecut si acest hop.

Si Doamne, cat astept sa il trec! Dar nu oricum, nu am ajuns in punctul in care doresc pur si simplu sa treaca si atat. Vreau sa treaca, dar am muncit mult, am investit timp si bani si vreau ca lucrurile sa iasa EXACT cum imi doresc. Si vor iesi in cele din urma, pentru ca o merit si pentru ca, ei bine pentru ca POT. Pentru ca sunt capabila, pentru ca sunt pregatita, pentru ca imi doresc lucrul asta din toata inima. Si chiar daca uneori simt ca ma pierd in propria-mi senzatie de frica, gasesc mereu drumul spre lumina...



[Si cand toate se vor fi terminat cu bine, ma voi regasi in singurul loc in care sufletul meu se simte ca acasa... Ma duc acasa... Ei bine, nu chiar literalmente... Dar se poate sa traiesti intr-un oras de cand te stii, dar sa fii indragostita de un alt oras, oras al copilariei mele, oras plin de atatea amintiri, atat de frumos pentru mine, atat de plin de viata si atat de primitor! Felix, prietenul copilariei mele, revin acasa:X]