In sfarsit simt cu adevarat ca se apropie... Se apropie asa cum se apropie ceva care astepti cu nerabdare sa se intample, timpul trece lent, iti zambeste sotios, stiind ca in adancul sufletului ai da orice sa il faci sa se grabeasca, iar apoi, pe ultima suta de metri, o ia la sanatoasa si toate se petrec atat de repede incat uneori nu realizezi cum s-au desfasurat lucrurile. Asa se apropie acum si pentru mine... Mai sunt 2 zile... Doua zile care pana acum mi s-ar fi parut lungi cat o vesnicie, 2 zile pline de emotii, de intrebari si fara raspunsuri, 2 zile pline...si atat.
Dar acum stiu ca vor trece repede. Foarte repede. poate prea repede. Emotiile se vor dizolva sub presiunea timpului neiertator, vor fi imprastiate in sapte zari de forta evenimentelor si inainte sa realizez ce se intampla cu adevarat, voi fi trecut si acest hop.
Si Doamne, cat astept sa il trec! Dar nu oricum, nu am ajuns in punctul in care doresc pur si simplu sa treaca si atat. Vreau sa treaca, dar am muncit mult, am investit timp si bani si vreau ca lucrurile sa iasa EXACT cum imi doresc. Si vor iesi in cele din urma, pentru ca o merit si pentru ca, ei bine pentru ca POT. Pentru ca sunt capabila, pentru ca sunt pregatita, pentru ca imi doresc lucrul asta din toata inima. Si chiar daca uneori simt ca ma pierd in propria-mi senzatie de frica, gasesc mereu drumul spre lumina...
[Si cand toate se vor fi terminat cu bine, ma voi regasi in singurul loc in care sufletul meu se simte ca acasa... Ma duc acasa... Ei bine, nu chiar literalmente... Dar se poate sa traiesti intr-un oras de cand te stii, dar sa fii indragostita de un alt oras, oras al copilariei mele, oras plin de atatea amintiri, atat de frumos pentru mine, atat de plin de viata si atat de primitor! Felix, prietenul copilariei mele, revin acasa:X]
