Trecutul...de ce NU?

Cât de prinși suntem în trecut uneori și cât de greu ne separăm eul din prezent de eul care a fost odată... Și chiar atunci când credem cu desăvârșire că trecutul nu ne mai poate afecta în niciun fel, nu ne mai poate influența , când suntem convinși că am reușit să îl îngropăm undeva, fără să mai dorim să îl reînviem, atunci apare un element aparent minor, dar cu un impact uriaș asupra noastră ca ființe umane, ca oameni, și acel simplu element ne dă peste cap munca noastră de ani de zile de a ne amăgi că trecutul nu face parte din prezent. Dar face...

Trecutul e atât de prezent în noi, în ființele noastre, încat ar trebui să ne sfâșiem sufletul pentru a putea să ne lepădăm de el... E acolo, gata să ne rupă pentru fracțiuni de secundă din cotidian și să ne transpună, cu o viteză uluitoare, în anii copilăriei, în anii tinereții, în timpurile noastre de glorie și în cele de înfrângere.

 E trist. E trist că dorim să îngropăm amintiri. E trist că vrem să ne descotorosim de ele și să nu le mai avem. Dar dacă chiar am reuși acest lucru cu adevărat, nici nu avem idee ce efect devastator ar avea asupra proporiei ființe și personalități .

Și de ce am vrea să rupem din noi o parte atât de evidentă și de prezentă cum e trecutul? De ce să încercăm să ne amăgim că nu ne pasă, că nu ne-a păsat niciodată de vremurile apuse când uneori, cu ochii deschiși, suspinam după anii trecuți în grabă și ne ștergem repede cu dosul mânecii lacrima care dă să se scurgă din colțul ochiului? Nu mai vrem sa simțim, nu mai vrem să trăim, nu mai vrem să fim oameni. Ne robotizăm, ne standardizăm, ne impunem cum să ne comportăm și ne transformăm. Ne transformăm din oameni în simple ființe umane.

Dar eu nu... Eu vreau să fiu eu, să visez cu ochii de deschiși la viitor dacă asta îmi doresc, să plâng atunci când se redeschid rănile trecutului, să zâmbesc la amintirile clipelor pline de fericire din copilărie și tinerețe . Eu vreau să trăiesc, să simt, să simt cu tot ceea ce sunt cum trece fiecare clipă, să mă doară trecerea ei la fel de mult cum mă bucură, vreau sa fiu capabilă să mă uit în oglindă peste ani, și,  în ciuda ridurilor și a timpului trecut peste chipul meu, ochii...ochii să rămână veseli, tineri și plini de amintiri... Ochii să rămână poarta mea spre trecut:)

-SFÂRȘIT-