Sufletului nu-i poți dicta. Oricât ți-ai dori, nu-i poți impune de cine să se atașeze și pe cine să urască. Te poți minți singur, îți poți nega sentimentele de mii de ori, dar înlăuntrul tău, când ești doar tu cu tine însuți, trebuie să admiți adevărul: ești copleșit de sentimente pe care niciodată nu ar fi trebuit să le simți, cel puțin nu în contextul în care se află viața ta acum.
Ești dominat de simțiri și trăiri intense pe care încerci să le ascunzi în spatele unui zâmbet rece, glacial, care aproape că te îngheață pe dinăutru. Ai vrea să urli de neputință, dar întreg sufletul îți e atât de amorțit de propriile-ți minciuni, încât tot ce poți să scoți e un oftat. Ești trist, dar îți porți cu mândrie masca fericirii."
Ești privit cu admirație de cei din jur, invidiat pentru lucrurile pe care le ai și pe care le-ai realizat, dar ei nu știu că toate astea te omoară încet pe dinăuntru, îți ard sufletul ca un metal încins și te marchează pentru totdeauna. Ești slab și o știi. Ești slab pentru că dacă ai fi puternic, dacă ai avea o doză mică de curaj, te-ai răzvrăti împotriva lucrurilor care nu îți mai produc plăcere și ai lua-o de la zero, indiferent cât te-ar costa. "
Dar unele lucruri sunt atât de ușor de spus și atât de greu de înfăptuit…Te scuturi, dar lanțurile care te țin pe loc zdrăngăne greu în urechea ta, amintindu-ți clipă de clipă că ești țintuit în același loc de mult prea mult timp. Ți-ai dori să poți rupe legăturile grele, de metal, dar pur și simplu nu știi cum. Nu știi cum și asta te omoară încet pe dinăuntru. Și deși ești încă tânăr, simți că ai peste 100 de ani…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu