Alb și Negru

*****

Ceru să rămână singură pentru câteva clipe, să se poată reculege. Se privi în oglindă şi zâmbi fericită, afişând un şirag de dinţi perfecţi, albi. Îşi admiră rochia strălucitoare ce îi venea ca turnată, buchetul superb de cale şi orhidee şi voalul ce îi acoperea chipul încadrat de zulufi. Mult aşteptata zi sosise, în sfârşit. Din acel moment, lumea o va cunoaşte ca fiind Adnana Raymond, soţia lui Anders Raymond. Inima îi tresăltă uşor de fericire la acel gând,  iar noul nume de familie asociat prenumelui ei o făcu să simtă o uşoară furnicătură pe coloana vertebrală.

Tresări când auzi uşa camerei închizându-se cu putere şi sunetul o scoase din abisul propriilor gânduri. Nu se întoarse, dar întâlni în oglindă, fixând-o, o pereche de ochi mari, căprui, măriţi de uimire.

-Arăţi superb! rosti Daniel, neputându-şi dezlipi ochii de imaginea femeii din oglindă.

Adnana roşi uşor de plăcere şi spuse un “mulţumesc” abia şoptit. Îşi plecă privirea, amintindu-şi pentru câteva clipe că se afla în faţa bărbatului alături de care trăise o poveste de dragoste intensă, dar care sfârşi brusc cu ceva timp în urmă când distanţa se interpuse în calea iubirii lor. Deşi au încercat să îşi păstreze vie flacăra dragostei, amândoi au realizat că se luptau cu morile de vânt şi hotărâseră să schimbe relaţia lor sortită eşecului pe o prietenie sinceră.

Privind-o roşind şi plecându-şi privirea, Daniel blestemă în gând momentul în care renunţase să mai lupte pentru frumoasa femeie. Fusese un prost, mare prost, iar acum suferea în tăcere, simţindu-şi inima supusă unei grele încercări: era forţat să o privească pe femeia pe care o iubea, căsătorindu-se cu un alt bărbat.

-Hai să fugim! Fu tot ce el reuşi să îngâne, aşteptând încordat reacţia tinerei femei.

Lovită parcă de un fulger, Adnana făcu un uşor salt înapoi, încercând parcă să se ferească din calea cuvintelor lui Daniel. Îşi ridică uşor privirea şi se pierdu în ochii aceia pe care îi adorase cândva. Inima i se strânse de durere când realiză că bărbatul din faţa ei o iubea încă şi cuvintele rostite de el cu câteva clipe în urmă erau cât se poate de serioase. Încercând să îşi controleze lacrimile care ameninţau să îi distrugă machiajul perfect, se aruncă în braţele prietenului ei şi îl strânse cu putere. De îndată simţi braţele lui puternice încolăcindu-i mijlocul şi lipind-o de corpul lui, într-o îmbrăţişare dulce-amăruie, îmbrăţişarea de adio.

-Dani…, reuşi să îngâne ea în timp ce se dezlipea din strânsoarea mâinilor lui. Îl iubise enorm cândva şi era sigură că l-ar putea iubi din nou, oricând… Dar viaţa îşi jucase deja cărţile, iar ea îl cunoscuse pe Anders, bărbatul de care se îndrăgostise şi alături de care era pregătită să îşi petreacă restul vieţii.
Daniel o privi cu lacrimi in ochi. Ştia că o pierduse definitiv. Putea vedea asta în privirea ei hotărâtă şi în felul în care îşi căuta cuvintele astfel încât să nu îl rănească prea mult. Nu luptase pentru ea suficient de mult iar astăzi, acum, trebuia să găseasca o metodă să se împace cu ideea aceasta.

-Dani…, şopti ea din nou, punându-şi mâna mică, cu mănuşa albă, dantelată, în mâna lui. Îi căută privirea şi înghiţi în sec când îi observă lacrimile jucând în căpruiul irisului. Te iubesc şi te voi iubi întotdeauna şi ar trebui să ştii asta. Dar nu sunt îndrăgostită de tine. Nu mai sunt. Şi dacă altădată aş fi visat la ziua asta, sperând să fii tu în locul lui Anders, acum ştiu sigur că el este cel alături de care vreau să îmi petrec viaţa. Sunt un episod din viaţa ta şi…

-Nu e adevărat! O întrerupse el. Nu eşti un episod şi nu îmi spune că te voi uita, pentru că asta nu se va întâmpla niciodată!

-Shhhh!! Îi puse ea degetele pe buze, oprindu-i avalanşa de cuvinte ce ameninţa să se reverse. Lasă-mă să termin. Sunt un episod, Dan, iar de astăzi, sunt un episod de dragoste încheiat. Vei fii fericit, îţi promit. Vei găsi pe cineva alături de care să îţi petreci viaţa şi îmi vei mulţumi că astăzi, aici şi acum, am decis să ignor cuvintele tale nesăbuite şi nu am acceptat să fug cu tine. Tu mă iubeşti, adevărat, dar nu mai eşti îndrăgostit de mine. Ai fost, dar ţi-a trecut. Doar că încă nu ai realizat asta.

Daniel o privi cu tristeţe. Femeia din faţa lui nu ştia ce spune. Nu doar că era îndrăgostit nebuneşte de ea, dar nu va putea niciodată să găsească o altă femeie care să o înlocuiască în inima lui. Vru să îi expună toate aceste gânduri şi sentimente, dar realiză că toate lucrurile astea ar fi fost în zadar. Ea îl iubea pe Anders iar el trebuia să găsească o modalitate să accepte lucrurile şi să meargă mai departe. Oftând trist, îşi alungă toate gândurile negre şi afişând un zâmbet pe jumătate sincer, îi oferi Adnanei braţul lui:

-Sunteţi gata pentru marea ceremonie, viitoare doamnă Raymond?

Zâmbetul tinerei şi mâna ei micuţă ce se strecură pe după braţul lui îi oferiră răspunsul.





*****

~După 4 ani~

Se privi în oglindă, mândră de ţinuta aleasă pentru această ocazie: o rochie turcoaz, scurtă în faţă dar cu trenă în spate, care îi scotea în evidenţă silueta şi culoarea ochilor. Zâmbi fericită, retrăind momentele petrecute în ziua nunţii ei, o zi pe care nu o va uita niciodată. Se întoarse către soţul ei care se chinuia de zor cu nodul la cravată şi zâmbindu-i seducător, îl întrebă:

-Domnule Raymond, îmi permiteţi să vă ajut?

Fâstâcit oarecum de neîndemânarea lui şi de faptul că în 4 ani de zile, nu reuşise să înveţe cum se face blestematul ăla de nod, bărbatul dădu afirmativ din cap, admirându-şi soţia în timp ce mâinile ei micuţe dădeau ultimele retuşuri cravatei.

-Eşti o bijuterie la casa omului, îi spuse Anders cuprinzându-i talia şi sărutându-i lobul urechii.

-Ştiu, dragule. De aceea nu te vei supăra dacă vei ajunge fără mine la recepţie.

Anders ridică întrebător dintr-o sprânceană.

-Trebuie să merg să îl încurajez pe Daniel înainte de marele eveniment. Trebuie să i-o plătesc puţin pentru o fază din ziua nunţii noastre. Ceva aşa, ca între prieteni.

-Bine, iubita mea. Ai noroc că se însoară omul, altfel trebuia să îl provoc la un duel.

Adnana pufni în râs. Ştia că Anders era un bărbat gelos, dar totuşi cu capul pe umeri şi acceptase de la început prietenia mai aparte dintre ea şi fostul ei iubit. La urma urmei, avusese ocazia să rămână cu Daniel şi ea îl alesese totuşi, pe el. Îşi luă în grabă cheile de la maşină şi ieşi val-vârtej din casă, dorind să îl prindă pe Dani acasă, încă în toiul pregătirilor.

*****

Daniel se privea în oglindă, aranjându-şi butonii şi gulerul cămăşii. Auzi uşa deschizându-se dar nu se întoarse să privească către persoana care îi invada spaţiul personal în acea zi atât de importantă pentru el.

-Arăţi superb!

Vocea femeii îl făcu să se blocheze pentru câteva secunde. Un  zâmbet şotios îi apăru pe faţă înainte să se întoarcă şi să privească în ochii mari, de un verde smarald.

-Nu zău? Izbucni el în râs.

Hotărâtă să îşi ducă şarada până la capăt, Adnana continuă:

-Hai să fugim!

Tăcerea domni în încăpere doar pentru câteva secunde, căci râsul tineresc şi zglobiu al celor doi umplu aerul camerei. Daniel se apropie de ea şi, fără să-i pese de posibilele boţituri ce le-ar fi putut dobândi pe cămaşă, o luă în braţe şi o învârti de câteva ori prin cameră.

-Nebunule, vrei să leşin? Strigă ea râzând.

Daniel o lăsă uşor jos, strângând-o încă în braţe şi o sărută uşor pe frunte.

-Eşti o comoară, ştii asta?

Adnana îi răspunse la îmbrăţişare, cuibărindu-se în braţele lui şi zâmbi, răspunzând:

-Abia acum ai realizat?

Petrecură aşa câteva minute, într-o tăcere desăvârşită: doi oameni care au împărţit o dragoste adâncă şi care, după ani şi ani, rămăseseră cei mai buni prieteni.

S-au desprins uşor din îmbrăţişare, conştienţi fiind de timpul ce trecea rapid pe lângă ei. Adnana îi întinse uşor braţul şi afişând un zâmbet şiret, rosti:

-Sunteţi gata pentru marea ceremonie, domnule Bentea?

-Eşti de groază, îi răspunse Dani, luând-o de braţ.

Înainte să părăseasca camera împreună, o mai privi o dată, şi rosti uşor, ca pentru el:

-Şi ai avut dreptate. Îţi multumesc!

Adnana se făcu că nu aude şi continuă să îl conducă pe viitorul mire către superba lui mireasă. Totuşi zâmbetul ei o trăda iar Daniel, văzându-l, înţelesese tot ceea ce micuţa femeie nu îi putea spune prin cuvinte.

S-au iubit. Se iubeau încă. Doar că, după ani şi ani, atât de diferit…



~Sfârşit~