Cu o senzație ciudată de rămas bun și tristețe, privesc prin geamul cafenelei Cișmigiul, parc cu miros de vară, plimbare și voie bună. Astăzi, Cișmigiul e trist și mohorât, iar Bucureștiul e scăldat în nori si picuri mari de ploaie. E tristă atmosfera in capitală și mi-aș fi dorit ca ultima zi petrecută în acest loc drag mie sa fi fost una cu soare, ca un rămas bun plin de speranța revederii.
Astăzi, e trist Cișmigiul. Oare știe că îmi iau rămas bun de la el? Știe că îmi va lipsi, la fel cum îmi vor lipsi multe lucruri din orașul ăsta care m-ar fi adoptat cât ai clipi? Astăzi, sufletul meu e încercat de tristețe și regrete, pentru că dincolo de entuziasmul plecării într-un loc nou, într-un loc de unde o pot lua de la zero, rămâne amărăciunea despărțirii de locuri dragi care ți-au rămas în suflet, alături de zecile de amintiri.
Cu un zâmbet sincer, dar întristat, astăzi admir capitala de la măsuța mea din cafeneaua unde am ales să îmi petrec dimineața și suspin. E bună cafeaua aici, iar aerul de capitală îmbibat cu miros de ploaie și de nuci îmi va rămâne mult timp în amintire. Și realizez că dau la schimb o capitală de țară pe altă capitală, Bucureștiul pe Londra. Și oricât de paradoxal ar părea, știu sigur ca Londra nu se va ridica la nivelul Bucureștiului în sufletul meu.
Cu miros de cafea, mic dejun și ploaie, azi știu sigur că nu mi-aș fi dorit să fiu în niciun alt loc din lume...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu